top of page
Retete delicioase pentru prânz

Pranzul este masa pe care o petrecem, de obicei in familie, compusa de obicei din cel putin doua feluri de mancare. 

Propunerile pe care vi le oferim sunt astfel concepute, incat la sfarsitul mesei, sa nu ne simtim balonati, „plini” si fara pic de energie... din contra... sa ne simtim energici, usori si ospatati, datorita combinatiei perfecte ale alimentelor, in functie de nutrientii pe care acestea ii contin. 

Supa crema de ciuperci

Ingrediente (pentru doua portii): 

 

  • 5-6 ciuperci mijlocii 

  • 1 felie telina

  • 1 felie pastârnac

  • ½ cana caju înmuiate în prealabil 3-4 ore

  • 1 ceapa alba (optional)

  • 2 catei de usturoi

  • 3 linguri ulei din sâmburi de struguri extravirgin

  • pătrunjel frunze​

 

Mod de preparare:

Se spală ciupercile, se taie felii şi se mixează împreună cu ţelina, păstârnacul şi usturoiul. Se adaugă puţină apă până devine ca o smântână groasă. Apoi, se adaugă în blender şi nucile de caju şi uleiul. Se mai mixează până ce se mărunţesc toate foarte bine. Se poate adauga apă până se obţine consistenţa unei supe creme. La final, se adaugă ceapa tăiată mărunt şi se ornează cu pătrunjel verde.

Supa crema de linte rosie

Ingrediente : 

 

  • ½ kg de linte rosie germinata*

  • 3 litri de apa

  • 1 ceapa mica

  • 2 morcovi mici

* Lintea ar fi ideal sa fie germinata, insa poate fi folosita si sub forma uscata.

 

 

Mod de preparare:

Toate ingredientele se pun la fiert la foc în slow cooker sau la foc mic de tot. Lintea roșie sau portocalie este lintea care fierbe cel mai repede, mai exact în jumătate de oră sau mai puțin este gata fiartă. Chiar dacă ingredientele celelalte nu sunt complet fierte, se pun toate în blender (cu excepția cepei), se adaugă sare dupa gust și se mixează până la omogenizare completă. Se poate consuma alături o salată de germeni diverși din ridiche, broccoli, schinduf sau orice alți germeni și vlăstari.

Spanac cu smantana de caju

Ingrediente: 

 

  • spanac proaspat- 1 castron

  • mustar - 1 lingura

  • zeama de la o lamaie

  • ulei de floarea soarelui presat la rece - 3 linguri

  • smantana de caju - 10 linguri

  • 1 catel de usturoi

  • sare de mare/ sare de Himalaya- dupa gust

  • piper - dupa gust

Mod de preparare:

 Facem o maioneză din mustar, ulei, sare, piper, lămâie. Tocăm mărunt spanacul, putem să îl mărunțim la final și în robotul cu lama în S. Adăugăm maioneza, usturoiul și smântâna, apoi le amestecăm până la o perfectă înglobare a lor.

 

Smântâna de caju

 

 Ingrediente:

 

  • caju crud - 1 cana

  • lamaie - zeama de la 1/2 bucata

  • apa plata- 1/2 cana

  • probiotice - 1/4 lingurita

  • sare marina/ sare de Himalaya - dupa gust

 

 Mod de preparare:  

Nuca de caju se hidratează 4 ore. Se scurge de apă și se mixează toate ingredientele, în robotul cu lamă în S, până se omogenizează compoziția.
Se toarnă într-un borcan mare, se acoperă cu o panză și se lasă la temperatura camerei pentru 12 ore.
Amestecați și transferați borcanul în frigider pentru alte 12 ore. După acest timp este gata. 

Spaghetti din dovlecei cu sos de rosii  

Ingrediente:

 

  • 2 dovlecei sau castraveti, curatati de coaja si razuiti fasii sau dati prin masina

 

    Sos de spaghetti

  • 3 rosii

  • 1 catei usturoi

  • 2 fire de ceapa verde tocata

  • 1 lg ulei

  • 1 lg sare

  • 1 lg miere

  • un varf de cutit din urmatoarele: marar, cimbru, patrunjel

  • 1 foaie de dafin maruntita

   Toppings (va alegeti ce va place)

  • masline

  • rosii uscate la soare tocate marunt

  • mazare boabe

  • sos de soia

  • cuburi de avocado

  • seminte de canepa

  • cuburi de paine din seminte etc.

  Mod de preparare:


   Castraveții sau dovleceii (au gust asemănător cu castraveții) se răzuiesc și se lasă la scurs într-o strecurătoare. Se prepară sosul în blender sau robot și se toarnă peste spaghetti. Dacă doriți puteți folosi și alte plante aromatice și ingrediente. Totul după gust și preferință. Sosul se poate păstra o zi sau două la frigider, însă nu mai mult de atât. 
 

bottom of page