Miscare prin jocuri
Vă invitam să vă lăsați cuprinși de magia copilăriei, alături de micuți și să vă jucați împreună, atât în zilele frumoase de vară, în natură, cât și în zilele noroase sau friguroase de iarnă, în intimimitatea căminului.
Olimpiada din sufragerie
Organizaţi o competiţie sportivă la care să participe toată familia şi în cadrul căreia să vă ajutaţi de obiecte pe care le aveţi prin casă. Puteţi alege dintre următoarele variante:
Bowling: aşezaţi într-un capăt al camerei mai multe sticle goale de plastic şi încercaţi să le dărâmaţi cu ajutorul unei mingi;
Volei: întindeţi un fir de aţă între două scaune, folosiţi un balon în loc de minge şi daţi balonul dintr-o parte în alta, fie din poziţia de şezut, fie stând în genunchi. Puteţi folosi aceleaşi materiale pentru tenisul cu piciorul.
Gimnastica cu cercul
Copiii îşi pot exersa mai multe grupe musculare cu ajutorul gimnasticii cu cercul. Poate fi rotit în jurul taliei, al braţelor sau al picioarelor.
"Sunt exerciţii foarte bune care tonifică abdomenul şi spatele şi sunt importante pentru copii care stau mult timp la calculator sau aşezaţi la şcoală şi de obicei au spatele încordat", precizează Liora Zytcer, trainer şi instructor de fitness.
Dansuri originale
Inventaţi coregrafii originale şi învăţaţi-i pe cei mici câteva mişcări sau puneţi muzică şi jucaţi-vă "statuile" (toţi dansatorii trebuie să "îngheţe" atunci când muzica se opreşte).
"Dansul e un antrenament cardio bun, ajută la coordonare şi la dezvoltarea copiilor", subliniază specialistul.
Întreceri amuzante
Roaba (mersul în mâni, în timp ce o altă persoană susţine picioarele) sau mersul cu un obiect pe cap sau între picioare devin exerciţii distractive dacă sunt practicate în cadrul unei întreceri.
"Mersul cu o carte pe cap sau între picioare e bun pentru spate, pe care îl tonifică", spune specialistul în fitness.
În cazul primului tip de întrecere, se recomandă ca cei mici să fie întotdeauna "dirijaţi" de un adult.